Senatul a aprobat Legea prevenirii separării copilului de familie, iniţiată de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse care prevede...
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunţă că a fost finalizat şi va fi pus în dezbatere publică proiectul Legii prevenirii separării copilului de familie,...
Peste 65.000 de contribuabili au beneficiat, din februarie 2018 şi până în prezent, de prevederile Legii prevenirii, a anunţat joi seara Agenţia Naţională...
Guvernul a aprobat miercuri iniţiativa Ministerului Finanţelor de a introduce nerespectarea termenului de dotare cu noile case de marcat sub incidenţa Legii...
Portalul www.prevenire.gov.ro, dedicat informării publice în ceea ce priveşte mecanismul de funcţionare a prevenirii, instituit prin Legea prevenirii, a...
Hotărârea de Guvern privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenţiei, precum şi a modelului planului de remediere, a fost...
Legea prevenirii, potrivit căreia autorităţile cu atribuţii de control, la constatarea unor nereguli, vor aplica mai întâi avertismente şi vor acorda o...
Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, miercuri, Legea prevenirii, potrivit căreia autorităţile cu atribuţii de control, la...